Colecţia Uniforme româneşti cuprinde peste 13 900 obiecte reprezentând cea mai numeroasă colecţie a muzeului. Dintre acestea, mai puţin de  1 000 se află în expunere, adică cca. 7 % din totalul colecţiei.

Cele mai vechi obiecte din cadrul acestei colecţii sunt două veşminte, o tunică şi o mantie, atribuite lui Mihail Nicolae Pătraşcu, ultimul descendent al lui Mihai Viteazul (prima jumătate a secolului al XVII-lea), descoperite la Mănăstirea Comana, în anul 1973. În cazul uniformelor militare, cea mai veche ţinută este tunica de maior din Regimentul 3 infanterie, md. 1843, care a aparţinut colonelului Pandele Scarlat Cerchez. O altă piesă rară este tunica de sublocotenent de artilerie, mică ţinută, md. 1848.

Colecţia cuprinde uniforme şi accesorii de uniformă care au aparţinut regilor Carol I (uniformă de general de corp de armata, md. 1873), Ferdinand I (uniformă de mareşal, md. 1925), Carol II (tunică de mareşal de artilerie, md. 1930), reginei Maria (uniformă de colonel onorific al Regimentului 4 Roşiori), principesei Elisabeta (uniformă de sublocotenent al Regimentului 4 Roşiori), precum şi unor comandanţi importanţi ai armatei române: Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Ion Antonescu, Nicolae Dăscălescu etc.

Printre piesele importante ale colecţiei se numără următoarele obiecte:


Bazele colecţiei Uniforme militare străine  au fost puse după primul război mondial când, la Expoziţia Ligii Culturale şi a Armatei, au fost expuse o serie de capturi făcute de oştirea română în timpul campaniilor din anii 1916-1919.

Un anumit număr de uniforme străine a fost obţinut prin donaţii din partea unor personalităţi militare străine, cum ar fi uniforma şi accesoriile donate Muzeului Militar Naţional de generalul Henri Berthelot sau de urmaşii acestuia. Familia regală a României a donat de asemenea uniforme şi piese de echipament care au aparţinut regilor Carol I, Ferdinand şi Carol II în calitate de comandanţi onorifici ai unor unităţi militare străine. De-a lungul timpului această colecţie s-a îmbogăţit cu seturi de uniforme aparţinând armatelor aliate României pe frontul de est în cel de-al doilea război mondial, cu uniforme de diferite arme şi specialităţi aparţinând statelor din fostul bloc comunist, cu donaţii generoase din partea unor ataşaţi militari sau ofiţeri străini acreditaţi în România etc.

În prezent colecţia Uniforme militare străine deţine 2 007 obiecte de muzeu, cu peste 4 500 componente, reprezentând forţele armate a 41 de naţiuni, fiind una dintre colecţiile importante ale instituţiei noastre. Ea se îmbogăţeşte permanent cu noi donaţii şi achiziţii, oferind o imagine amplă asupra evoluţiei fenomenului militar pe plan mondial.

În cadrul colecţiei se găsesc obiecte deosebit de valoroase, printre care se numără:

Colecţia Atelaje şi harnaşamente, formată din 1152 de obiecte, cuprinde toate tipurile de piese ce compun harnaşamentul unui cal şi al unui atelaj: şei  pentru  un  cal  (sec. al XV-lea- sec. al XX-lea), care au aparţinut unor personalităţi ca: Alexandru Ioan Cuza, membrii familiei regale (regii Carol I, Ferdinand I, Mihai I, regina Maria, principele Nicolae, principesa Elena), generalului principe rus Pavel Kiseleff, ca şi altor personalităţi nenominalizate:  valtrapuri şi şabrace aparţinând familiei regale şi unor ofiţeri români; scări de şa, zăbale şi zăbăluţe, frâuri, hamuri şi hăţuri etc. 

Piesele cele mai reprezentative ale colecţiei sunt însă cele 7 trăsuri şi 3 sănii ce au fost folosite de familia regală română în perioada 1866-1947 cu toate accesoriile şi ornamentele necesare. Pe lângă acestea în colecţie se mai află o bucătărie de campanie, o trăsură militară de bagaje, 2 furgoane T.T.F. militare precum şi o locomotivă cu aburi pentru cale ferată îngustă.

Dintre piesele cele mai valoroase existente în această colecţie amintim: