Expoziţia Armament medieval, modern şi contemporan (Pavilionul „B”, etajul I)cuprinde peste 900 de arme şi accesorii ale acestora, fiind cea mai cuprinzătoare colecţie de acest gen din ţară. Expoziţia are două secţiuni, una care prezintă armament medieval, iar cealaltă care cuprinde armament modern şi contemporan. Prima secţiune, inaugurată în 1998, oferă publicului o prezentare atractivă a armamentului apusean şi oriental începând cu secolul al XIII-lea: diverse tipuri de arme albe (săbii, spade, pumnale, topoare, halebarde, buzdugane etc), precum şi primele arme de foc. Colecţia conţine numeroase piese valoroase, atât sub aspectul rarităţii, cât şi al calităţii artistice: spade de două mâini, săbii şi rapiere italiene şi spaniole, arme de paradă şi diverse arme albe şi de foc orientale (iatagane, hangere, săbii), superb decorate cu intarsii de aur, argint, fildeş şi pietre semipreţioase.

 

 

A doua secţiune a expoziţiei a fost deschisă publicului în 2001 şi prezintă armamentul regulamentar alb şi de foc, începând cu secolul al XVIII-lea şi până la sfârşitul secolului al XX-lea. Un loc important îl ocupă armamentul utilizat de forţele combatante în timpul primului şi celui de-al doilea război mondial. Colecţia este organizată după principiul tipologic şi evolutiv şi ilustrează dotarea principalelor armate ale lumii din Europa, dar şi din Statele Unite ale Americii şi Japonia. Astfel, sunt aduse în faţa publicului arme cu cremene, arme cu percuţie, cu încărcare pe la culată (cu cartuş combustibil, cu cartuş metalic), cu repetiţie, semiautomate şi automate, renumite pentru soluţiile tehnice avansate pe care le-au adus în industria de armament.